MIRUNA IOANA NICOLAEV
11-27 aprilie 2008
Curator: Catalin Gheorghe. Co-curator: Cristian Nae

"Expozitia de pictura “Portrete inoculate” surprinde, intr-o serie de (45 de) portrete preluate din topurile recente ale personalitatilor considerate reprezentative pentru “natiune”, modalitatea critica in care ar putea fi receptat impactul mass mediei asupra formarii imaginilor publice. Daca “Top 100: Mari romani”, realizat de TVR, ar putea fi privit ca o posibila investigatie sociologica vizuala asupra distribuirii reprezentativitatii si constructiei identitare prin intermediul puterii de penetrare si de modelare sociala a mass-mediei, abordarea realist-critica prin subvertirea portretelor mediatice, si reconsiderarea imaginii acestor personalitati, prin specularea surprinderii lor in situatii involuntar cotidiene, contribuie contrariant la o ironica deconspirare sociala si o coerenta delectare estetica."
Catalin Gheorghe
"Identitatea vizuala a VIP-urilor, receptata de publicul larg sub forma unui semnificant mitografic, depinde de frecventa cu care imaginea este repetata si re-produsa. Vidata de orice subiectivitate, aceasta se constituie intr-un receptacol al dorintelor si proiectiilor publicului in economia simbolica a vietii sociale, reflectandu-i valorile si modificandu-i la randul sau comportamentul. Seria de portretizari a personalitatilor culturii autohtone propusa de Miruna Nicolaev reconstruieste subiectiv o iconografie mediatizata a valorilor romanesti, cuprinzand laolalta istorie si sport, filosofie si manele, intr-un dezinvolt proiect de mixaj vizual si recilare culturala. Proiectul sau artistic reflecta instabilitatea criteriilor de evaluare si circulatia haotica a semnelor la nivelul esantioanelor de consumatori culturali, producand discrete diversiuni ironice, necesare unei pozitionari critice fata de mecanismele de inoculare a unei identitati nationale construite prin ireductibile conflicte de gust si ireconciliabile prejudecati."
Cristian Nae














